Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 septembrie 2012

Liga a III-a, seria a VI-a, 
Vineri, 21 septembrie, ora 17.00
Cisnădie:
FC Cisnădie - Unirea Câmpina
Arbitri: Mihail Spânu (Cluj-Napoca) - Nicolae Dobrică, Marius Badea (Rm. Vâlcea)
Observatori: Viorel Voicu (Slatina), Constantin Mara (Predeal)



Stăncioiu: "Vrem să facem o figură frumoasă la Cisnădie!"

"Suntem pregătiţi pentru partida de la Cisnădie. Am discutat întreaga săptămână pe marginea acestui joc, băieţii sunt hotărâţi să nu pierdem, mai ales că apoi vom sta două etape consecutive. Avem tot lotul valid şi vrem să facem o figură frumoasă la Cisnădie pentru a ne îmbunătăţi situaţia din clasamentul adevărului!", ne-a declarat antrenorul formaţiei Unirea Câmpina, Florin Stăncioiu (foto), cu puţine minute înainte de îmbarcarea spre Sibiu.
Lotul Unirii Câmpina a plecat după antrenamentul de astăzi spre Sibiu, acolo unde se va caza  la hotelul "Dumbrava", un stabiliment de trei stele din cea mai apreciată zonă a Sibiului - Dumbrava.
De partea cealaltă, FC Cisnădie, care este antrenată de Marin Radu II, fost tehnician la Poiana Câmpina, a stat etapa trecută, în celelalte două etape înregistrând o victorie cu 1-0, greu obţinută dintr-un penalty în minutul 90+3, pe teren propriu, cu FC Zagon, şi o înfrângere cu acelaşi scor, în prima etapă, la Târlungeni. Arena din Cisnădie  se prezintă bine şi este gata pentru partida FC Cisnădie - Unirea Câmpina, care va avea loc mâine, vineri, 21 septembrie, de la ora 17.00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu